Jindrich Trpisovsky (45 de ani), antrenorul Slaviei Praga, s-a declarat mulțumit de prestația elevilor săi în meciul cu Arsenal, scor 1-1, însă așteaptă ca în retur aceștia să joace și mai bine.
Arsenal și Slavia Praga s-au întâlnit pe Stadionul Emirates din Londra, în cadrul întâlnirii tur din sferturile de finală ale Europa League, și au remizat, scor 1-1, după golurile marcate de către Pepe, în minutul 86, respectiv Holes, în minutul 90+4.
Returul va avea loc joi, 15 martie, de la ora 22:00, la Praga.
Antrenorul Slaviei a analizat la cald partida cu Arsenal și a avut doar cuvinte de laudă la adresa adversarilor. A ținut însă să remarce și doi dintre jucătorii săi: Ondrej Kolar și Tomas Holes, pe care i-a numit chiar „eroii serii”.
„Trebuie să fim mai buni în a doua manșă, asta nu a fost cea mai bună evoluție a noastră. Am vrut să facem pressing sus, dar nu prea am reușit să lucrăm împreună. Pe de altă parte, pressingul nostru a provocat golul egalizator. În cele din urmă, băieții au dat tot ce au avut mai bun.
Arsenal și-a demonstrat calitățile. Au jucători grozavi, rapizi și foarte tehnici. Am avut probleme cu Lacazette, care a reușit să lanseze extremele. Am fost mai buni în a doua repriză, dar Arsenal a avut ocazii oricum.
Ondrej Kolar este unul dintre eroii serii. Acum 10 zile nu aș fi crezut-o. Determinarea sa a fost motivația cheie pentru echipă. Mi-a spus că a simțit că echipa are nevoie de el, a intrat și a făcut asta. La vârsta de 28 de ani, Tomas Holes a jucat fundaș central pentru prima dată în carieră. Chiar împotriva lui Arsenal. Și nu îmi amintesc vreo decizie greșită a lui. S-a descurcat foarte bine și în faza de construcție”, a spus Jindrich Trpisovsky, la finalul partidei.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER